Alocatie de sustinere a familiei Legea 277/2010

 

Conditii si acte necesare pentru obtinerea alocatiei pentru sustinerea familiei

Începând cu data de 01.01.2011 a fost  adoptată Legea  nr. 277/2010, privind alocația pentru susținerea  familiei, data la care a fost abrogate Ordonanța de Urgență nr.105/2003, privind alocația familială complementară de  susținere pentru   familia monoparentală. Principalele prevederi ale  noului act normative sunt: Stabilirea  limitei maxime de venituri  până la care se acordă alocația la 530 lei/ membru de familie. Familiile care au în întreținere copii de vârstă şcolară, beneficiază de alocaţie în condiţiile în care copiii frecventează fără întrerupere cursurile unei forme de învățământ organizate potrivit legii, cu excepţia celor care le întrerup din motive medicale, şi nu înregistrează absenţe nemotivate în cursul unui semestru care să conducă la scăderea sub 8 a notei la purtare. Pentru familiile care au în întreţinere copii de vârstă şcolară cu handicap grav sau accentuat şi care nu frecventează o formă de învățământ, organizată în condiţiile legii, alocaţia se acordă cu condiţia prezentării certificatului de încadrare într-un grad de handicap şi a dovezii eliberate de direcţiile de asistenţă socială, prin care se atestă faptul că respectivul copil nu poate fi înscris în nicio formă de învătământ, prevazută de lege. Diferențierea acordării alocațiilor familiale în  functie de veniturile familiilor și numărul de copii din familie, respectiv stabilirea a două transe de venituri astfel:  

FAMILIA CU 2 PĂRINȚI (complementară)Cuantum nou

VENITURI  0-200 LEI 1 copil 40 lei
  2 copii 80 lei
  3 copii 120 lei
  4 sau mai mulți copii 160 lei
VENITURI  201-530 LEI 1 copil 33 lei
  2 copii 66 lei
  3 copii 99 lei
  4 sau mai mulți copii 132 lei

    FAMILIA CU 1 PĂRINTE (monoparentală) Cuantum nou

VENITURI  0-200 LEI 1 copil 65 lei
  2 copii 130 lei
  3 copii 195 lei
  4 sau mai mulți copii 260 lei
VENITURI  201-530 LEI 1 copil 60 lei
  2 copii 120 lei
  3 copii 180 lei
  4 sau mai mulți copii 240 lei

      PLAFON MAXIM 530 LEI / MEMBRU DE FAMILIE   FAMILIA CU 2 PĂRINȚI (complementară)

Venituri
Nr copii
Cuantum vechi 
Cuantum vechi 
VENITURI   0-200 LEI 1 copil 30 lei 40 lei
  2 copii 60 lei 80 lei
  3 copii 90 lei 120 lei
  4 sau mai mulți copii 120 lei 160 lei
VENITURI  201-530 LEI 1 copil 25 lei 33 lei
  2 copii 50 lei 66 lei
  3 copii 75 lei 99 lei
  4 sau mai mulți copii 100 lei 132 lei

    FAMILIA CU 1 PĂRINTE (monoparentală),,, 

Venituri
Nr copii
Cuantum vechi 
Cuantum vechi 
VENITURI   0-200 LEI 1 copil 50 lei 65 lei
  2 copii 100 lei 130 lei
  3 copii 150 lei 195 lei
  4 sau mai mulți copii 200 lei 260 lei
VENITURI   201-530 LEI 1 copil 45 lei 60 lei
  2 copii 90 lei 120 lei
  3 copii 135 lei 180 lei
  4 sau mai mulți copii 180 lei 240 lei

    Acordarea alocaţiei este condiţionată de nedeţinerea în proprietate / folosinţă de către solicitant a unuia dintre bunurile prevăzute în tabelul de mai jos:    

  BUNURI IMOBILE
1. Clădiri sau alte spatii locative în afara locuinței de domiciliu sau alte imobile aflate în proprietate;
  BUNURI MOBILE
2. Aparatura electronica: camera video, amplificatoare audio, copiatoare;
3. Obiecte de valoare: tablouri si obiective de arta, obiective ornamentale , bijuterii sau monezi din metale prețioase, obiecte de cristal și porțelan de mare valoare, blănuri de valoare mare, in stare vandabila;
  MIJLOACE DE TRANSPORT
4. Motociclete si autoturisme cu o valoare mai mica de 10 ani
  AUTOVEHICULE:
5. Autoutilitare
6. Autocamioane cu sau fără remorci
7. Rulote
8. Șalupe
9. Bărci cu motor
10. Scutere de apa
11. Iahturi
12. Autobuze
13. Microbuze
  UTILAJE AGRICOLE
14. Tractor
15. Combina autopropulsata
  UTILAJE DE PRELUCRARE AGRICOLA
16 Presa de ulei
17 Moara de cereale
  UTILAJE DE PRELUCRAT LEMNUL
18 Gater
19 Alte utilaje acționate hidraulic, mecanic sau electric
20 Depozite bancare cu valoare de peste 3000 lei
  TERENURI
21. Terenuri intravilane, inclusive cel pe care se afla locuința de domiciliu, cu suprafața mai mare de 1000 mp in zona urbana si 2000 mp in zona rurala;
22. Terenuri extravilante în zona colina de șes și de munte cu potențial producție cu suprafața mai mare de 1,5 ha pentru familiile cu 1-3 membrii si 2 ha pentru familiile cu peste 3 membrii;
  CATEGORII DE ANIMALE / PASARI
23. Peste 2 bovine
24. Peste 3 porcine
25. Peste 5 ovine / caprine
26. Peste o cabaline
27. Peste 10 capete de iepuri de casa
28. Peste 25 capete de păsări
29. Peste 5 familii de albine
30. Crescătorii a căror producție se comercializează

    Familiile şi persoanele singure care au în întreţinere copii în vârstă de până la 18 ani,  beneficiază de alocația pentru susținerea familiei  dacă acestea realizează venituri nete lunare pe membru de familie de până la 530 lei. Se consideră familie si bărbatul si femeia necăsătoriți, cu copiii lor şi ai fiecăruia dintre ei, care locuiesc si gospodăresc împreună, dacă aceasta se consemnează in ancheta socială.   Acte   necesare

  1. Cerere tip – click;
  2. Xerocopii după:
  • buletin, carte de identitate, carte de identitate provizorie ale tuturor membrilor familiei, care au împlinit 14 ani;
  • hotărâre de încredințare a copilului si de stabilire a pensiei de întretinere, care trebuie sa fie definitivă și irevocabilă
  • livret de familie;
  • certificate de naştere copii;
  • Situațiile care nu sunt evidențiate în livretul de familie se dovedesc cu următoarele documente:

-       hotărârea judecătorească prin care soțul/soția este declarat/declarată dispărut/dispărută; –       hotărârea judecătorească prin care soțul/soția este arestat/arestata preventiv pe o perioada mai mare de 30 de zile sau executa o pedeapsa privativă de libertate și nu participă la întreținerea copiilor;   Alte acte necesare:

  1. adeverință eliberată de la școala la care sunt înscriși copiii, care urmează o formă de învățământ, în care să se specifice dacă beneficiază de bursă școlară și cuantumul acesteia;
  2. adeverință eliberată de angajator în care să se specifice venitul net realizat în luna anterioară depunerii cererii, pentru toți membrii familiei care sunt salariați cu mențiunea dacă primesc sau nu bonuri valorice.
  3. adeverință eliberată de administrator  în care să menționeze nominal persoanele care locuiesc la adresa menționată de solicitant;
  4. cupon de pensie;
  5. cupon de șomaj;
  6. certificat fiscal eliberat de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Pitești SOȚ ȘI SOȚIE;
  7. certificat de rol fiscal pentru imobile (case și terenuri), autovehicule, eliberat de Primăria Municipiului Pitești (camera 46); SOȚ , SOȚIE, COPII
  8. copie talon maşină  (dacă este cazul)
  9. dosar cu șină;

Detalii la Tel 0232740067